Skip to content
Stirile Banatului Stirile Banatului

  • Prima pagina
  • Stiri Timis
  • Stiri Arad
  • Stiri Caras-Severin
  • Sănătate
  • Business
  • Comunicate de presa
  • Despre & Contact
Stirile Banatului
Stirile Banatului

Filmul românesc de animație Merge și-așa va rula în 41 de orașe din țară

Redactor, mai 23, 2022mai 23, 2022

Animația va avea avanpremiere pe 1 și 2 iunie

Un film de animație românesc, tonic și amuzant, “Merge și-așa”, în regia lui Valentin Urziceanu, va rula din 3 iunie pe ecranele a peste 65 de cinematografe din 41 de orașe din România. Lungmetrajul intenționează să deschidă un dialog despre diversitate, acceptare și convergența dintre o serie de culturi și naționalități de pe teritoriul Europei.

Publicul va putea vedea filmul în avanpremieră începând cu 1 iunie. Detalii despre film și program se găsesc pe site: https://mergesiasafilm.ro/.

            „Merge și-așa”, distribuit de către Mockra Productions, îmbină atât două tehnici (animație și live action) cât și două planuri de acțiune, cel în care o mână de oameni dintr-o echipă creativă analizează filmul de animație pe care îl are în lucru și un plan în care se derulează chiar povestea din filmul respectiv.

            “Filmul vorbește despre aventură, despre reziliență, despre încercarea de a-l ajuta pe cel de lângă tine cu riscul propriei vieți, despre comunitate și, până la urmă, despre ambiția unui tânăr. Un spectator de orice vârstă are, zic eu, disponibilitatea să rezoneze cu o poveste inițiatică. Umorul filmului prinde și la publicul adult, dat fiind faptul că se bazează, deseori, pe recontextualizarea unor replici celebre ale cinema-ului. În plus, tipologiile personajelor sunt foarte diverse, la fel și vârstele lor, așa încât mulți dintre noi ne-am putea regăsi.”, povestește regizorul și scenaristul filmului, Valentin Urziceanu.

Sinopsis:

            O satiră despre film, muzică și viață. Giani este un băiat de etnie romă care visează să ajungă un mare chitarist, inspirat de modelul său, Django Reinhardt, celebrul artist care a dezvoltat Jazz-ul Manouche. În Europa sfâșiată de cel de-al Doilea Război Mondial, el călătorește din București în Paris pe jos, iar pe drum are șansa să asculte melodii tradiționale ale diverselor nații europene, pe care le distilează într-un stil propriu. Filmul pendulează între povestea lui Giani și drama echipei de creație în fața constrângerilor din viața reală. Asemeni unui Deus ex machina, managerul proiectului va transforma finalul într-unul fericit, ca în povești.

“Merge și-așa” va putea fi văzut în București: Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan, Hollywood Multiplex, Happy Cinema, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinema Union), dar și din țară, în Adjud (Casa de Cultură), Alba Iulia (Inspire Cinema), Bistrița (Happy Cinema și Centrul Cultural Dacia), Borșa (Centrul Cultural), Brașov (Cinema City și Cinema One), Caransebeș (Cinema Luna 3D), Cluj (Cinema City Iulius, Cinema City Polus, Cinema Victoria, Cinema Arta), Craiova (Inspire Cinema), Focșani (Casa de Cultură și Cinema Balada), Făgăraș (Casa de cultură), Galați (Cinema City și Cinema 3D), Iași (Cinema City și Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Mărășești (Casa de Cultură), Miercurea Ciuc (Cinema 3D), Odobești (Casa de Cultură), Oravița (Cinema 3D), Oțelu Roșu (Cinema Luna 3D), Petroșani (Cinema 3D Șerban Ionescu), Pitești (Cinema City și Cinema Trivale), Reșița (Cinema Dacia), Satu Mare (Cineplexx și Cinema One), Sibiu (Cineplexx și Cinema Ion Besoiu), Sinaia (Cinema Carpați), Târgu Mureș (Cinema City și Cineplexx), Vulcan (Cinema Luceafărul) și în rețeaua Cinema City din Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu și Timișoara.

Animația are ca producător ABI Fundație iar muzica originală este semnată de Stian Vågen Nielsen (Norvegia) și Radu Captari (România). Din distribuție fac parte, printre alții, actorii Florin Mititelu, Ioana Calotă, Ion Kivu, George Ioan Fodor, Daniela Ioniță, Adrian Dima, Kristina Cepraga și Irina Ungureanu.

Film realizat cu sprijinul CENTRULUI NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI, OMD ROMANIA, PUBLICIS GROUPE MEDIA BUCHAREST.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Itsy Bitsy, Music Channel, Zile și Nopți, Cinemap, IQads, Liternet, Observator Cultural, The Romania Journal, Spotmedia, MovieNews, filme-carti.ro, All About Romanian Cinema, Cinefan, Presadeazi.ro, ZiarulOlteniei.ro, ZiarulBanatului.ro, ZiarulTransilvaniei.ro, ZiarulMoldovei.ro.

Contact: mergesiasafilm@gmail.com

Comunicate de presa

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

LA PAS prin Timișoara 2023 sustenabilă: Educație pentru schimbare, ateliere de gătit responsabil, apă pentru toți și Festivalul de Gastronomie Artizanală

aprilie 26, 2023aprilie 26, 2023

Ateliere gastronomice care tratează „Gustul ca patrimoniu”, profesori și sute de copii și tineri angrenați în „Educație pentru schimbare” – activități pentru promovarea consumului responsabil, reducerea risipei alimentare, hrană sănătoasă și grădinărit urban, Festivalul LA PAS: Festival de gastronomie artizanală, de această dată într-o locație atipică, la Muzeul de Transport…

Read More

Consolidarea sistemului de management anticorupție cod SIPOCA 1152/cod MySMIS 152154

mai 28, 2023iunie 6, 2023

Beneficiar: Municipiul BucureștiPartener: Direcția Generală Anticorupție Obiectivul general al acestui proiect a fost reprezentat de consolidarea sistemului de  management anticorupție, creșterea eticii, transparenței, integrității și competenței la nivelul  administrației locale din București.   175 de angajați cu funcții de conducere și de execuție din structurile de verificare/  control, consilieri de etică,…

Read More
Comunicate de presa baboon web design

Creare site de la zero – ce înseamnă și cum se face

septembrie 28, 2021septembrie 28, 2021

A construi un website de la zero reprezintă o decizie de business extrem de eficientă și cu rezultate pe termen lung. Fie că vrei să angajezi un developer care să îți ofere rezultatele dorite sau, după caz, să apelezi la o echipă specializată în oferirea acestor servicii, este important să…

Read More

Publicitate

SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii
Ortodont

Preturi Mici la JANTE ALIAJ pe Vadrexim.ro !

locuri de munca

Dr.Max

Taxi Heathrow
Bitcoin Exchange

Ziare Locale

    Stirile Olteniei
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Clinica stomatologie Bucuresti
©2026 Stirile Banatului | WordPress Theme by SuperbThemes