Skip to content
Stirile Banatului Stirile Banatului

  • Prima pagina
  • Stiri Timis
  • Stiri Arad
  • Stiri Caras-Severin
  • Sănătate
  • Business
  • Comunicate de presa
  • Contact
Stirile Banatului
Stirile Banatului

Autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Polonia,  descoperit și indisponibilizat la frontiera cărășeană

Redactor, iulie 9, 2024iulie 9, 2024

            În data de 08.07.2024, în jurul orei 14:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Naidaș, judeţul Caraș-Severin s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, care conducea un autoturism marca Audi A6 Avant, înmatriculat în România.

            La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figura în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Polonia.

            Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu știa faptul că mașina se află în atenţia autorităților și, totodată, că el a cumpărat-o din România.

            În cauză, poliţiştii de frontieră cărășeni efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Mijlocul de transport în valoare de aproximativ 20.000 euro a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Agent șef principal depoliţie

LEȘ MIHAELA

Stiri Caras-Severin

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Trei cetățeni din Bangladesh depistaţi la graniţa cu Serbia. Şofer sirian cercetat pentru trafic de migranţi

iunie 22, 2023iunie 22, 2023

În cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol, județul Caraș Severin, au depistat, trei cetățeni străini care au coborât dintr-un autoturism și care ulterior doreau să treacă fraudulos frontiera în Serbia. Şoferul sirian al mijlocului de transport…

Read More
Stiri Caras-Severin

Accident cu un transport de butelii pe DN58, lângă Brebu: trafic restricționat pe ambele sensuri

iulie 7, 2025iulie 7, 2025

Traficul rutier pe DN58, în afara localității Brebu (județul Caraș-Severin), a fost restricționat luni seara pe ambele sensuri de mers, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un ansamblu de vehicule ce transporta butelii încărcate cu gaze. Șoferul ar fi pierdut controlul direcției de mers, iar vehiculul…

Read More

Vijelie puternică în Caraș-Severin: acoperișuri smulse și copaci doborâți în Reșița, Anina și Giurgiova

iulie 8, 2025iulie 8, 2025

Fenomenele meteo extreme au produs pagube considerabile marți după-amiază în județul Caraș-Severin, aflat sub avertizare Cod roșu de vijelii puternice. Două acoperișuri de bloc au fost smulse de vânt în municipiul Reșița, iar mai mulți copaci au fost doborâți pe drumuri naționale și județene, potrivit unei informări a Inspectoratului pentru…

Read More

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Clinica stomatologie Bucuresti
bijuterii si accesorii
Ortodont

Preturi Mici la JANTE ALIAJ pe Vadrexim.ro !

Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie

Dr.Max

Taxi Heathrow
Bitcoin Exchange

Ziare Locale

    Stirile Olteniei
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Clinica stomatologie Bucuresti
©2025 Stirile Banatului | WordPress Theme by SuperbThemes