Skip to content
Stirile Banatului Stirile Banatului

  • Prima pagina
  • Stiri Timis
  • Stiri Arad
  • Stiri Caras-Severin
  • Sănătate
  • Business
  • Comunicate de presa
  • Despre & Contact
Stirile Banatului
Stirile Banatului

Bogdan Dumitrache –  fondatorul grupului CITY PROTECT a fost premiat la gala 40 UNDER 40 – EUROPA

Redactor, iunie 30, 2023iunie 30, 2023

În data de 15.06.2023, Business Elite Award – Europa, sub înaltul patronaj al filialelor din SUA și Canada, au organizat una dintre cele mai fastuoase gale de decernare a premiilor 40 UNDER 40 – Europa. Evenimentul a fost organizat în Istanbul, în incinta palatului Çırağan Kempinski.

„Sincer să vă spun, m-am simțit de-a dreptul copleșit de emoții, evenimentul a avut o încărcătură aparte. Cu ocazia networking-ului am întâlnit personaje foarte importante din mediul de business din Europa, dar și din Statele Unite. Revenind la trăirile de moment, a fost ceva special, am simțit că mi-am mulțumit pentru toate eforturile de până acum, care au fost recunoscute la cel mai înalt nivel. Faptul că mă aflam în sala aceea nu mai are și nu mai avea nevoie de alte confirmări. Nostim pentru mine a fost faptul că pregătisem un discurs încă de când eram pe drum spre Istanbul, în care îmi doream să anunț și că am aflat cu mândrie că sunt tată, însă am avut emoții atât de mari încât a ieșit bine, dar cu totul și cu totul altceva. Ce pot să vă mai spun este că simt că tot ceea ce am făcut până acum am făcut bine și consider că mai am multe de făcut. În încheiere, nu îmi doresc decât ca tot mai mulți oameni să își descopere vocația, să se autodepășească, să facă din asta un job și să exceleze. Este greu când faci trecerea de la o etapă la alta, trebuie să nu renunți fix când toată lumea abandonează, dar rezultatele sunt cu atât mai frumoase. Devizele mele de zi cu zi sunt „work hard & dream big” și „each one, teach one”, iar cea din urmă nu doar declarativ, trebuie să o faci cu mâna pe inimă. În momentul când te oprești din a face bine, tu nu mai primești bine. Fiți pozitivi zi de zi, setați-vă un mindset care se bazează pe un cumul de factori să vă confere succes în activitate”, a transmis Bogdan Dumitrache.

Bogdan Dumitrache este Fondatorul și CEO-ul grupului de companii CITY PROTECT și al ECO FLAT ESTATE, companii care oferă soluții inteligente, inovatoare și eficiente create de o echipă profesionistă, adaptate nevoilor unui oraș. Acesta a construit un concept care integrează servicii medicale private, pompieri privați și securitate, care, în ansamblu, vin în sprijinul comunității civile, a sectorului de retail și a obiectivelor de tip industrial. Născut și crescut în România, în Slobozia, după o lungă călătorie care a început ca și casier la o stație de carburant în timp ce studia ca paramedic în București, a avansat în cariera din job în job, lucrând în Senat ca și consilier pentru unele dintre cele mai importante persoane din stat. Fondatorul grupului de companii CITY PROTECT a manifestat un spirit antreprenorial desăvârșit încă de la vârsta de 23 de ani, când și-a pornit prima companie. Bogdan a condus din postura de director executiv una dintre cele mai mari companii din România, cu peste 4600 de angajați, având o viziune asupra calității, o viziune macro, calități de bun manager și dorința de autodepășire. Este activ în evenimente de caritate și își dorește să inspire oamenii să creadă în visele lor și să aibă curaj. Sursa lui de motivație în fiecare zi se bazează pe două devize: „WORK HARD & DREAM BIG” și „EACH ONE, TEACH ONE”.

Publicitate

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Publicitate

Produse pentru cofetărie și patiserie livrate rapid în România

mai 13, 2026mai 13, 2026

În cofetărie și patiserie, fiecare detaliu contează. De la ingredientele folosite până la timpul de livrare, totul influențează ritmul de lucru și rezultatul final al deserturilor. Atunci când ai nevoie rapid de ciocolată profesională, decoruri pentru torturi, coloranți alimentari sau creme premium, este important să găsești un magazin online care…

Read More
Publicitate

Spălarea și Curățarea Tapițeriilor din Oradea: Soluții Eficiente pentru un Mediu Curat

decembrie 16, 2024decembrie 16, 2024

Tapițeriile și mobilierul textil adaugă confort și stil oricărui spațiu. Totuși, menținerea lor într-o stare impecabilă necesită curățare periodică pentru a preveni acumularea murdăriei și a alergenilor. În Oradea, serviciile de curatare tapiterie auto Oradea, curatatorie canapele Oradea și curatatorie saltele Oradea oferă soluții profesionale adaptate nevoilor tale. De ce…

Read More
Publicitate

Cum să te ferești de litigii?

ianuarie 2, 2023ianuarie 4, 2023

Este aparent imposibil să te ferești de o serie de situații neplăcute în care sănătatea și siguranța ți-ar putea fi afectate, însă nu imposibil. Totuși în anumite cazuri, poți evita transformarea unor neplăceri în litigii, care vor fi mult mai anevoios de soluționat și care, bineînțeles, vor implica o serie…

Read More

Publicitate

SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii
Ortodont

Preturi Mici la JANTE ALIAJ pe Vadrexim.ro !

locuri de munca

Dr.Max

Taxi Heathrow
Bitcoin Exchange

Ziare Locale

    Stirile Olteniei
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Clinica stomatologie Bucuresti
©2026 Stirile Banatului | WordPress Theme by SuperbThemes