Ambasada României în Regatul Belgiei, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților București, organizează luni, 15 decembrie 2025, începând cu ora 18:00, la sediul Secției Consulare a Ambasadei României la Bruxelles, din Avenue de Cortenbergh 71, 1000 Bruxelles, vernisajul expoziției de fotografie ”Farmecul sărbătorilor de iarnă româneşti în universul FOTOGEOGRAFICA” .

Expoziția cuprinde lucrări din galeria FOTOGEOGRAFICA ce surprind bogăția tradițiilor românești şi frumusețea obiceiurilor ce definesc identitatea noastră culturală, într-un mod autentic şi expresiv.

La deschidere vor participa alături de reprezentanți ai mediului diplomatic din Bruxelles, oficiali belgieni, membri ai comunității românești, antreprenori români stabiliți în Belgia, studenți la diferite universități belgiene, elevi înscriși la cursurile de limbă română, precum şi grupuri folclorice care vor interpreta colinde și vor prezenta diverse obiceiuri de iarnă.

Fotogeografica a devenit o sărbătătoare a identității vizuale a României și este una dintre cele mai longevive și populare manifestări culturale la nivel național, prin care se promovează valorile patrimoniului natural și cultural.

România are o natură spectaculoasă, o moștenire culturală și o biodiversitate remarcabilă, dar toate acestea au nevoie de voci care să le facă vizibile. Într-un ocean de imagini digitale, Fotogeografica rămâne una dintre puținele platforme care caută sens, nu doar estetism.

Proiectul este realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Societatea de Geografie din România.

Pe această cale, vă adresăm toată consideraţia noastră şi dorim să ne fiți alături în îndeplinirea scopului nostru comun.

Cu aleasă considerație,
Paul Bordaș
fondator Fotogeografica
