Viața mea în România a început în 2014, imediat după finalizarea Liceului Turistic din Serbia. Încă din copilărie, am fost pasionată de limbi străine, iar dragostea mea pentru limba engleză s-a conturat încă din clasa a V-a. Însă, pe măsură ce am crescut, am descoperit și frumusețea limbii române – o limbă pe care o auzisem adesea în casa bunicilor mei și care mi-a rămas în suflet.
Am ales România pentru studii fiindcă auzisem lucruri frumoase despre țară, despre oameni, și pentru că am simțit o legătură aparte cu această limbă. În 2014, am venit la Craiova pentru a urma anul pregătitor de limba română. A fost prima mea experiență departe de familie și nu a fost deloc ușoară. Mi-a fost dor de părinți, de cățelușul meu drag, prietenul meu loial de peste 11 ani, și de tot ce însemna acasă. Însă am avut norocul să întâlnesc colegi din Serbia, care mi-au fost sprijin în procesul de adaptare.
Am absolvit anul pregătitor în 2015 și, deși intenționam să merg mai departe cu studiile, dorul de familie m-a determinat să iau o pauză de un an. A fost o perioadă de reflecție, în care m-am întrebat încotro mă îndrept, dacă mai pot să urmez drumul visului meu de a deveni profesoară de limba engleză. Răspunsul a venit din inimă: România. Simțeam că trebuie să revin.
În 2016, m-am înscris la Facultatea de Litere din Drobeta Turnu-Severin, specializarea Limba și literatura română – Limba și literatura engleză. Am ales acest oraș pentru că este aproape de orașul meu natal, Kladovo, aflat la granița cu România. Astfel, puteam fi aproape de părinți, dar și de visul meu.
Adaptarea a fost din nou o provocare. De această dată, în cămin eram singura studentă străină, iar limba română, pe care o învățasem în anul pregătitor, fusese uitată parțial. Însă nu am fost singură. Gabriela și Andreea, două colege minunate din cămin, m-au ajutat să mă integrez, să scriu corect în română și să am încredere în mine. La facultate, am întâlnit profesori deschiși, răbdători și extrem de înțelegători, iar colegul meu Ionuț – căruia îi sunt recunoscătoare – m-a sprijinit constant. Și astăzi păstrăm legătura, pentru că prieteniile adevărate nu cunosc granițe.
Am absolvit Facultatea de Litere în 2019 și m-am înscris la masterat în Științele Educației. Între timp, viața mi-a oferit și o surpriză frumoasă: l-am cunoscut pe actualul meu soț, Alin, pe rețelele de socializare. El locuia deja în Timișoara, iar povestea noastră a fost dragoste la prima vedere. Pe fondul pandemiei, ne-a fost greu să ne vedem, fiind în țări diferite, dar în 2020 am venit în Timișoara, iar în 2021 ne-am căsătorit. A fost decizia prin care am început un nou capitol al vieții mele – unul plin de stabilitate, iubire și speranță.
După finalizarea masterului, mi-am dorit să profesez în România, deși aveam încă emoții legate de nivelul meu de limba română. Cu toate acestea, primul meu loc de muncă a fost chiar în domeniul visului meu: am lucrat ca profesoară de limba engleză la un afterschool. Nu îmi venea să cred că, dintr-o fetiță din Serbia pasionată de limbi străine, am ajuns să predau într-o țară străină, în limba visului meu.
Astăzi, ocup funcția de Manager educațional la grădinița privată „Happy Stars Place” din Timișoara – un loc în care am ocazia să îmbin pasiunea pentru educație cu rolul de coordonator, sprijinind echipa și copiii să crească într-un mediu cald, sigur și plin de bucurie. Iubesc ceea ce fac și simt că România m-a ajutat să devin versiunea mea cea mai bună.
România m-a primit cu brațele deschise, iar oamenii de aici mi-au fost alături în cele mai dificile momente. Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au susținut – profesorilor, colegilor, prietenilor și, desigur, familiei mele din Serbia, care a crezut mereu în mine.
Astăzi pot spune, cu mâna pe inimă, că iubesc Serbia – țara copilăriei mele, a familiei, a rădăcinilor mele. Dar România este locul în care mi-am găsit împlinirea. Aici mi-am descoperit puterea, vocea, iubirea și misiunea profesională. Cred cu tărie că visele se pot îndeplini dacă luptăm pentru ele și dacă ne păstrăm sufletul deschis.
Pentru mine, România și Serbia nu sunt doar două țări. Sunt două inimi care bat în mine, două lumi care mi-au definit drumul. Iar între ele, eu sunt puntea.