Skip to content
Stirile Banatului Stirile Banatului

  • Prima pagina
  • Stiri Timis
  • Stiri Arad
  • Stiri Caras-Severin
  • Sănătate
  • Business
  • Comunicate de presa
  • Despre & Contact
Stirile Banatului
Stirile Banatului

Ministerul Afacerilor Interne, OUG 7 2026, prefecturi România, Prefectura Arad, Mihai Pașca, restructurare personal, administrație publică, instituția prefectului

MAI reduce schemele de personal din prefecturi. Prefectura Arad va avea 36 de posturi

Redactor, martie 10, 2026martie 10, 2026

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat demararea procedurilor de redimensionare a schemelor de personal în toate instituțiile prefectului din țară, în aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 7/2026. Măsura stabilește un număr maxim de posturi pentru fiecare prefectură, pe baza unor criterii administrative și demografice.

Potrivit MAI, la stabilirea noilor scheme de personal au fost luate în calcul criterii precum numărul actelor administrative emise sau adoptate de autoritățile administrației publice locale și supuse verificării de legalitate de către prefect, numărul unităților administrativ-teritoriale din fiecare județ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor în care instituția prefectului este parte, populația și nivelul de dezvoltare al județului. De asemenea, au fost analizate dificultățile specifice fiecărui areal geografic și volumul activităților legate de aplicarea legilor proprietății.

În urma aplicării acestor criterii, prefectura din județul Arad va avea 36 de angajați, aceeași categorie incluzând și prefecturile din Alba, Brașov, Gorj și Maramureș.

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, a precizat că noua schemă de personal implică o reducere a numărului de posturi.

„În aplicarea OUG 7/2026, ministrul afacerilor interne a emis ordinul cu numărul maxim de posturi pentru fiecare instituție a prefectului în parte. În cazul Aradului asta presupune o reducere cu 10 posturi a actualei scheme. Suntem în curs de a stabili și propune structura posturilor cu încadrarea în acest număr maxim și, ulterior aprobării ei de către Minister, vom trece efectiv la punerea ei în practică. Există și posturi vacante care se vor reduce, dar și posturi efectiv ocupate”, a declarat prefectul.

La nivel național, cele mai mici scheme de personal vor fi în prefecturile din Covasna, Giurgiu și Ilfov, cu câte 33 de angajați. Prefecturile din Bistrița-Năsăud, Călărași, Mehedinți, Sălaj și Tulcea vor avea câte 34 de posturi.

În județele Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea vor rămâne câte 35 de angajați.

Prefecturile din Argeș, Bacău, Dolj, Galați, Olt, Prahova și Suceava vor avea câte 37 de posturi, în timp ce Cluj, Constanța, Iași și Timiș vor avea câte 39. Instituția Prefectului din municipiul București va avea 45 de posturi.

MAI a precizat că, prin subsecretarul de stat coordonator, va continua colaborarea cu prefecții și subprefecții pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 7/2026 și pentru asigurarea unei tranziții funcționale în fiecare instituție a prefectului.

Stiri Arad

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Stiri Arad

City Protect Security preia serviciile de pază pentru noul magazin TEDi din Arad

octombrie 10, 2025octombrie 10, 2025

City Protect Security, companie fondată de Bogdan Dumitrache, a anunțat preluarea serviciilor de pază și protecție pentru noul magazin TEDi deschis în Arad. Potrivit anunțului făcut de fondatorul companiei, responsabilitatea asigurării unui mediu sigur și controlat revine echipelor specializate City Protect, formate din agenți de pază și din structura Loss…

Read More

Circulația tramvaielor din Arad va fi modificată temporar pe 21 mai 2026

mai 21, 2026mai 21, 2026

Circulația tramvaielor din Arad va fi întreruptă temporar în data de 21 mai 2026, în intervalul 12:15 – 13:00, pe tronsonul Podgoria – Piața Romană, ca urmare a manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Eroilor. Potrivit informațiilor transmise călătorilor, tramvaiele vor circula după un program modificat pe durata restricțiilor. Liniile 3,…

Read More
Stiri Arad accidente arad

Conflict între elevi în Arad: Un tânăr lovit și transportat la spital, doi adolescenți reținuți

martie 27, 2024martie 27, 2024

Două grupuri de elevi de la un liceu din orașul Arad au fost implicate într-un conflict în stradă înainte de începerea cursurilor, soldat cu rănirea unui tânăr și transportul acestuia la spital. Incidentul a avut loc în apropierea școlii unde studiază elevii, iar martorii au sunat la numărul de urgență…

Read More

Publicitate

SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii
Ortodont

Preturi Mici la JANTE ALIAJ pe Vadrexim.ro !

locuri de munca

Dr.Max

Taxi Heathrow
Bitcoin Exchange

Ziare Locale

    Stirile Olteniei
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Clinica stomatologie Bucuresti
©2026 Stirile Banatului | WordPress Theme by SuperbThemes