Skip to content
Stirile Banatului Stirile Banatului

  • Prima pagina
  • Stiri Timis
  • Stiri Arad
  • Stiri Caras-Severin
  • Sănătate
  • Business
  • Comunicate de presa
  • Despre & Contact
Stirile Banatului
Stirile Banatului

CCR respinge obiecțiile Instanței Supreme privind reforma pensiilor

Redactor, februarie 18, 2026februarie 18, 2026

CCR a respins miercuri sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la proiectul Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților și a stabilit că actul normativ este constituțional.

Decizia a fost adoptată după cinci amânări, punând astfel în pericol fondurile europene!

La ședința din 16 ianuarie, toți cei nouă judecători constituționali au fost prezenți, însă pronunțarea a fost amânată pentru analizarea unor documente suplimentare, inclusiv a unei expertize contabile extrajudiciare depuse de Instanța supremă cu o zi înainte.

Anterior, două ședințe nu au avut loc din cauza absenței a patru judecători. Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, propuși de PSD la CCR, au invocat, printre altele, convocarea în zile nelucrătoare și programarea rapidă a ședințelor.

Pe 15 ianuarie, Instanța supremă a anunțat că a realizat, cu sprijinul unui expert contabil, o expertiză potrivit căreia, prin aplicarea proiectului, pensia de serviciu a magistraților ar urma să fie mai mică decât cea calculată pe bază contributivă. Documentul a fost transmis judecătorilor CCR.

Noul proiect adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani și stabilirea unui plafon al pensiei la cel mult 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat menținerea pensiei la un nivel apropiat de ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a susținut plafonarea la 70% din ultimul salariu net.

Primul proiect al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, în urma unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat în termenul prevăzut de lege avizul CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

La începutul lunii decembrie, judecătorii Instanței supreme au decis în unanimitate să sesizeze din nou Curtea Constituțională în legătură cu noul proiect. Cei 102 judecători prezenți la ședința Secțiilor Unite, convocate de președintele ICCJ, Lia Savonea, au votat pentru formularea sesizării.

În motivarea sesizării, Instanța supremă a susținut că proiectul afectează pensiile de serviciu ale magistraților, încalcă independența justiției prin raportare la decizii ale CJUE, CEDO și CCR și contravine unor hotărâri anterioare ale Curții Constituționale.

Premierul Ilie Bolojan a salutat decizia CCR, afirmând că aceasta confirmă corectitudinea demersului Guvernului. Potrivit unei informări a Executivului, reforma pensiilor speciale a fost solicitată de societate, iar în perioada următoare vor fi demarate procedurile pentru recuperarea fondurilor aferente jalonului din PNRR legat de această reformă.

Sursa: presadeazi.ro

Politica decizie CCR pensiiGuvern România reformehotărâre CCR oficialăICCJ sesizareindependența Justițieiobiecție neconstituționalitatepensii magistrați actualizarereforma pensii speciale 2026

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Politica

PSD îl susține pe Mihai Busuioc pentru CCR și pe Radu Oprea ca secretar general al Guvernului

iunie 23, 2025iunie 23, 2025

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat a decis luni, 23 iunie, susținerea candidaturii lui Mihai Busuioc pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR), precum și desemnarea lui Radu Oprea pentru funcția de secretar general al Guvernului. Anunțul a fost făcut de președintele interimar al PSD, Sorin…

Read More
Politica

Klaus Iohannis demisionează

februarie 10, 2025februarie 10, 2025

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va părăsi funcția pe 12 februarie, decizie luată în urma demersurilor pentru suspendarea sa. Președintele Senatului, Ilie Bolojan o să asigure interimatul.

Read More
Politica

George Simion îl acuză pe președintele Nicușor Dan de „gest imoral și neconstituțional” pentru participarea la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă

noiembrie 2, 2025noiembrie 2, 2025

Liderul Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR), George Simion, l-a criticat dur, duminică, pe președintele României, Nicușor Dan, pentru participarea la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă (USR) pentru Primăria Capitalei, calificând gestul ca fiind „total imoral, neconstituțional și în afara fișei postului”. Declarațiile au fost făcute în cadrul…

Read More

Publicitate

SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii
Ortodont

Preturi Mici la JANTE ALIAJ pe Vadrexim.ro !

locuri de munca

Dr.Max

Taxi Heathrow
Bitcoin Exchange

Ziare Locale

    Stirile Olteniei
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Clinica stomatologie Bucuresti
©2026 Stirile Banatului | WordPress Theme by SuperbThemes