Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat duminică, printr-un comunicat oficial, la declarația președintelui României, Nicușor Dan, care a anunțat intenția de a organiza un referendum în cadrul corpului magistraților. Reprezentanții CSM susțin că o astfel de inițiativă nu are temei legal și contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.
„Exercitarea atribuțiilor constituționale de către autoritățile publice trebuie să se realizeze cu respectarea strictă a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, astfel cum este consacrat de Constituția României”, se arată în comunicat.
CSM subliniază că referendumul propus nu este prevăzut de cadrul legal în niciuna dintre profesiile reglementate, cu atât mai puțin în profesia de judecător, care este parte a uneia dintre cele trei puteri fundamentale ale statului.
„Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței Justiției, își exercită atribuțiile în mod autonom și nu va tolera nicio formă de ingerință, directă sau indirectă, în activitatea autorității judecătorești”, se precizează în documentul oficial.
Totodată, CSM avertizează că consolidarea încrederii publice în instituțiile statului presupune un discurs public responsabil, ancorat în normele constituționale și în valorile europene comune. În opinia instituției, eventualele disfuncționalități ale sistemului judiciar trebuie analizate și soluționate într-un climat de cooperare instituțională, nu sub presiunea unor „vectori emoționali”.
„România este stat membru al Uniunii Europene, iar respectarea statului de drept, a independenței Justiției și a cooperării loiale între instituții constituie repere fundamentale ale ordinii constituționale și ale angajamentelor europene asumate”, mai transmite CSM.
Reacția vine după ce președintele Nicușor Dan a anunțat intenția de a organiza în luna ianuarie un referendum consultativ în rândul magistraților, cu întrebarea: „CSM acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”
Inițiativa a fost primită cu rezerve în rândul actorilor din sistemul de justiție și a generat un val de reacții publice, inclusiv din partea societății civile, care cere reforme, dar în cadrul legal și constituțional stabil.
