Marți, 31 martie 2026, Casa de Cultură a Studenților București a găzduit Gala de Prezentare a celui de al XVIII-lea album din colecția ”Țările Țării”, din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural, intitulat ”Pe Argeș în sus”. Evenimentul…
Categorie: Comunicate de presa
Studiu: uleiul de măsline extravirgin, asociat cu o microbiotă intestinală mai sănătoasă și funcții cognitive îmbunătățite
Un studiu realizat în Spania indică o legătură între consumul de ulei de măsline extravirgin, sănătatea microbiomului intestinal și funcția cognitivă. Cercetarea a fost desfășurată de specialiști de la Universitat Rovira i Virgili, Pere Virgili Health Research Institute și CIBERobn și este prezentată ca prima analiză prospectivă pe oameni care…
GALA DE PREZENTARE ROMANIA STUDENT TOUR
Marți, 31 martie 2026, ora 18:30, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti din Calea Plevnei nr. 61, sector 1, va avea loc vernisajul expoziţiei şi prezentarea catalogului Pe Argeș în sus, din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural. Evenimentul va include vernisajul…
Tot mai multi creatori castiga bani din social media: 546 s-au înscris la Face of Oriflame
Interesul pentru cum se pot câștiga bani din social media este în creștere, iar tot mai mulți creatori de conținut din România își doresc să transforme pasiunea pentru beauty într-o sursă de venit. Un exemplu este competiția Face of Oriflame, un program dedicat creatorilor de beauty și lifestyle care oferă oportunități…
Semnele care arată că pielea ta are nevoie de mai mult colagen – și ce poți face
La 20 de ani, pielea iartă aproape orice. Machiaj lăsat peste noapte? „Nu se vede.” Cremă aplicată când îți amintești? „Tot arată bine.” După 30 sau 35 de ani însă, lucrurile încep să se schimbe. Nu este nimic dramatic – este pur și simplu felul în care funcționează biologia pielii….
Românii mănâncă mai multă ciocolată, dar o aleg mai atent: piața depășește 300 mil. euro, iar segmentul premium câștigă teren
Consum în creștere cu peste 9% în doi ani, într-un context de încetinire a retailului: românii cumpără mai selectiv și se orientează către produse premium, locale și experiențe gastronomice Piața ciocolatei din România continuă să crească, chiar și într-un context economic marcat de presiuni inflaționiste și de încetinirea consumului din…
Chocolate Saga începe pe 13 martie: ediția a IX-a aduce trei sărbători într-un singur festival al gustului
Fructe exotice, figurine de Paști, ateliere și demonstrații cu ciocolată se vor găsi timp de 3 zile la Biblioteca Națională din București. Expoziția internațională Chocolate Saga revine la Biblioteca Națională a României din București în perioada 13–15 martie, cu o ediție specială care reunește, sub aceeași cupolă, trei dintre cele…
LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală
Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale, concerte și tendințe din domeniu. În acest context, publicațiile online dedicate muzicii au devenit o sursă importantă de informare pentru fanii care doresc să fie conectați permanent la tot ceea…
RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova
RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework – Access to Skills and Employment”, în parteneriat cu Scatec, Defic și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Inițiativa este asociată cu două centrale fotovoltaice din Dobrun și Sadova, situate în proximitatea regiunilor din România vizate…
Turneul internațional BrancuSING – Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica
Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de Asociația InoMusicArt, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), și marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un demers artistic care transpune în limbaj sonor ideile și formele sculpturale ale marelui artist. Proiectul…
Ciocolata Valrhona – Partener Oficial al Festivalului Chocolate Saga 13-15 martie 2026
Ciocolata Valhrona, etalon mondial al ciocolatei premium, este prezentă în România, de la mijlocul anului trecut, exclusiv prin compania Delaco Distribution, parte a grupului francez Savencia Fromage & Dairy. Brandul Valrhona deține inclusiv un Muzeu al Ciocolatei in Franța, La Cite du Chcolat. Compania Delaco Distribution este la bază o…
Romanian Real Estate Forum 2026 confirmă maturizarea pieței și forța investițiilor cross-border
Chișinău, 28 februarie 2026 | Peste 300 de participanți : dezvoltatori, investitori, arhitecți, brokeri, juriști și lideri din real estate, au fost prezenți la Digital Park Chișinău la Romanian Real Estate Forum 2026, eveniment organizat de North Bucharest Investments și Proimobil, la inițiativa lui Vlad Musteață. Evenimentul a consolidat poziția forumului ca platformă strategică…
