Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune Gastronomică Europeană a recomandat ca distincția să revină Banatului în anul 2028. Potrivit acestuia, rezultatul reprezintă „o mare realizare” pentru județul Timiș, dar și pentru Arad și Caraș-Severin, pe care…
Categorie: Stiri Caras-Severin
Dezbatere publică la Reșița privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiu
Primăria Municipiului Reșița anunță organizarea unei dezbateri publice privind un proiect de hotărâre ce vizează interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc pe teritoriul municipiului. Inițiativa aparține primarului. La dezbatere pot participa cetățeni, persoane juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice și ai presei….
Reșița găzduiește conferința internațională „Regenerating Places, Reimagining Futures”, dedicată regenerării patrimoniului industrial
În perioada 23–25 aprilie, municipiul Reșița devine gazda conferinței internaționale „Regenerating Places, Reimagining Futures”, un eveniment dedicat regenerării patrimoniului industrial, la care participă reprezentanți din cel puțin șase state din Regiunea Dunării. Conferința este organizată în parteneriat cu MKBT: Make Better, Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Banatul Montan și Institutul…
Primăria Reșița organizează licitație pentru locuri de parcare de domiciliu și reședință
Municipiul Reșița, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat – Serviciul Parcări, organizează o licitație publică pentru atribuirea locurilor de parcare declarate vacante. Depunerea cererilor se realizează în două etape. În perioada 1 – 14 aprilie 2026, cererile sunt dedicate persoanelor cu dizabilități, iar între 15 – 30 aprilie…
Aproximativ 28 de kilometri din DJ 684 vor fi modernizați printr-un proiect cu finanțare europeană
Consiliul Județean Caraș-Severin implementează proiectul de modernizare a drumului județean DJ 684, pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN68A), cu legătură spre județul Hunedoara prin DJ 687D. Investiția este finanțată prin Programul Regional Vest și vizează îmbunătățirea conexiunilor rutiere dintre județele Caraș-Severin,…
Filmul „În pielea mea” deschide lista comediilor românești noi din 2026
Cine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” ? Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și Gabriel Vatavu, Azaleea Necula și George Tănase, Vlad Gherman și Alexandra Răduță. Dintr-un joc de roluri…
Cod galben de inundații în Banat și Oltenia: Avertizare hidrologică pe râuri din cinci județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații, valabilă în intervalul luni, 5 ianuarie, ora 6:00 – marți, 6 ianuarie, ora 12:00, pe mai multe râuri din regiunile Banat și Oltenia. Specialiștii avertizează că, în acest interval, pot apărea scurgeri importante…
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului: „Zâmbet de copil – Dotarea cabinetului stomatologic din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă”, cod SMIS 334345
Spitalul Orășenesc Moldova Nouă – în calitate de beneficiar anunță încheierea proiectului „Zâmbet de copil – Dotarea cabinetului stomatologic din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă”, cod smis 334345, aferent contractului de finanțare nr. 9832/03.02.2025. Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Sănătate 2023-2027, Prioritatea…
Măsuri dispuse la frontieră în weekendul prelungit de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Urmează minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sens în care la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au fost luate măsuri de adaptare a misiunilor și a resurselor umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere. Polițiști de frontieră de la granița cu Serbia care îşi desfăşoară activitatea în…
Vijelie puternică în Caraș-Severin: acoperișuri smulse și copaci doborâți în Reșița, Anina și Giurgiova
Fenomenele meteo extreme au produs pagube considerabile marți după-amiază în județul Caraș-Severin, aflat sub avertizare Cod roșu de vijelii puternice. Două acoperișuri de bloc au fost smulse de vânt în municipiul Reșița, iar mai mulți copaci au fost doborâți pe drumuri naționale și județene, potrivit unei informări a Inspectoratului pentru…
Accident cu un transport de butelii pe DN58, lângă Brebu: trafic restricționat pe ambele sensuri
Traficul rutier pe DN58, în afara localității Brebu (județul Caraș-Severin), a fost restricționat luni seara pe ambele sensuri de mers, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un ansamblu de vehicule ce transporta butelii încărcate cu gaze. Șoferul ar fi pierdut controlul direcției de mers, iar vehiculul…
Armă neletală și zeci de cartușe letale, confiscate de polițiști în Caraș-Severin: Percheziție la domiciliul unui bărbat bănuit de contrabandă
Polițiștii din Caraș-Severin au confiscat o armă neletală supusă autorizării și 43 de cartușe, dintre care 40 letale, în urma unei percheziții domiciliare efectuate luni la locuința unui bărbat din județ, suspectat de contrabandă calificată cu arme. Acțiunea a fost coordonată de procurorul de caz de la Parchetul de pe…
