Skip to content
Stirile Banatului Stirile Banatului

  • Prima pagina
  • Stiri Timis
  • Stiri Arad
  • Stiri Caras-Severin
  • Sănătate
  • Business
  • Comunicate de presa
  • Despre & Contact
Stirile Banatului
Stirile Banatului

UVT, partener al celui mai mare eveniment de triatlon din România – „Timișoara Triathlon powered by Continental Anvelope Timișoara”

Redactor, iulie 16, 2025iulie 16, 2025

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), cea mai dinamică și mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării, este promotoare activă a sportului și sprijină inițiativele deschise orientate către implicarea comunității în cadrul evenimentelor sportive. În acest context, UVT anunță parteneriatul pe care l-a stabilit pentru susținerea competiției „Timișoara Triathlon powered by Continental Anvelope Timișoara” 2025, cel mai mare eveniment de triatlon din România, organizat de clubul sportiv Ride Competition, care va avea loc în perioada 18–20 iulie în Timișoara.  

După ce a fost desemnat Evenimentul Anului 2024 de Federația Română de Triatlon, competiția revine cu o ediție spectaculoasă care adună la start peste 700 de sportivi din 21 de țări.  

Vă invităm să participați la momentele importante ale acestei ediții, primul dintre acestea urmând să aibă loc la Universitatea de Vest din Timișoara, unde se va desfășura ceremonia oficială de deschidere (Aula Magna „Ioan Curea” UVT, V.Pârvan nr. 4, etaj 1).  

Programul celor trei zile de eveniment vă propune:

Vineri, 18 iulie – Aula Magna, Universitatea de Vest din Timișoara Deschiderea evenimentului  

  • 17:00 – Interviuri pentru presă
  • 18:00 – Ceremonia de deschidere, cu participarea reprezentanților „Timisoara Triathlon powered by Continental Anvelope Timișoara”, Primăriei Municipiului Timișoara, Universității de Vest și Continental Anvelope Timișoara 

Sâmbătă, 19 iulie – Piața Libertății Competiția „Timișoara Triathlon powered by Continental Anvelope Timișoara” 2025  

  • 11:00 – 12:30 – Sosirea la Finish a primilor concurenți de la toate cursele de triatlon (HALF, OLIMPIC, SPRINT, SUPER SPRINT)
  • 11:30 – 13:00 – Declarații de presă și interviuri cu sportivi și parteneri
  • 13:00 – 13:30 – Premierea câștigătorilor Open „Timisoara Triathlon powered by Continental Anvelope Timișoara” 2025 

Duminică, 20 iulie – Piața Libertății  

  • 11:00 – 12:00 – Premierea competiției

TRIkids Timișoara – duatlon pentru copii (etapă a circuitului național TRIkids)

  • 12:00 – 13:00 – Run&Bike Experience, cursa dedicată amatorilor de duatlon

Vă invităm să fiți alături de noi nu doar la momentele-cheie, ci și în restul programului, pentru a surprinde atmosfera, emoția și energia acestui eveniment urban unic.  


„Timișoara Triathlon powered by Continental Anvelope Timișoara” 2025   – 3 zile, 700+ sportivi, 1 oraș plin de adrenalină!

Comunicate de presa Stiri Timis

Navigare în articole

Previous post
Next post

Related Posts

Comunicate de presa

Optează pentru utilaje industria alimentară de la VALMIX

octombrie 21, 2021noiembrie 4, 2021

Ai nevoie de utilaje pentru industria alimentară? Nimic mai simplu! Firma noastră ți-a pregătit o serie largă de utilaje de tipul acesta, astfel încât să poți achiziționa tot ceea ce ai nevoie pentru afacerea ta. Indiferent care ar fi domeniul în care activezi în acest moment, fii sigur de faptul…

Read More
Business avocatuldigital.ro

Aplicația Avocatul Digital din Suceava revoluționează accesul la informații juridice

ianuarie 9, 2025ianuarie 9, 2025

Avocatul Digital, o aplicație AI dezvoltată de frații Lucian și Călin Popescu, cu ajutorul echipei SYK TECH, a devenit rapid un punct de referință în domeniul legal din România. Cu peste 10.000 de utilizatori activi, aplicația aduce o abordare revoluționară în accesul la informațiile juridice, combinând tehnologia avansată cu legislația…

Read More

Meseriasii adevarati aleg intotdeauna un dulap metalic pentru unelte si scule!

august 7, 2023august 7, 2023

Cu cat esti un meserias mai priceput, cu atat cumperi mai multe unelte si scule de calitate. Fiecare dintre ele indeplineste perfect o anumita sarcina si te ajuta sa dai masura propriei valori, in proiectele in care esti implicat. Insa, odata ce ai terminat lucrul, te confrunti cu o noua…

Read More

Publicitate

SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii
Ortodont

Preturi Mici la JANTE ALIAJ pe Vadrexim.ro !

locuri de munca

Dr.Max

Taxi Heathrow
Bitcoin Exchange

Ziare Locale

    Stirile Olteniei
    Stirile Moldovei
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Clinica stomatologie Bucuresti
©2026 Stirile Banatului | WordPress Theme by SuperbThemes